În lume, sunt 415 milioane adulți care suferă de diabet zaharat și încă 318 milioane adulți cu toleranță alterată la glucoză, ceea ce implică un risc foarte crescut de a evolua către diabet zaharat.
Până în anul 2040, se estimează creșterea numărului de diabetici cu ~54-55%.
Acest sindrom a devenit unul dintre cele mai actuale probleme referitoare la sănătatea populației globale. Numărul în creștere al diabeticilor și complicațiile bolii impun adaptarea sistemului medical față de educație, prevenție și tratament.
Însă, de multe ori, pacienții pot rămâne nediagnosticați cu diabet zaharat mai mult timp, ceea ce duce la o evoluție mai rapidă a bolii. Se estimează că 1 din 2 adulți în lume este nediagnosticat.
Epidemia actuală de diabet si obezitate confirmă relația cauzală între creșterea masei corpului și disfuncția secretorie β-celulară (celulele producătoare de insulină), aceasta din urmă fiind asociată cu creșterea numărului de persoane diagnosticate cu diabet zaharat.
Diabetul este o boală cronică, progresivă care debutează prin influența mai multor factori de risc (genetici, obezitate, sedentarism, hipertensiune arterială, dislipidemie etc) și se manifestă prin alterare metabolică (metabolismul glucidic, chiar lipidic sau proteic). Manifestările sale (hiperglicemia în principal) apar când insulina ori nu este produsă suficient ori nu este folosită corespunzător în organism.
Insulina este produsă în celulele β-pancreatice, celule care se regăsesc în pancreas sub forma unor insule (insulele Langherhans). Studiile au demonstrat că, în momentul apariției hiperglicemiei, mai mult de jumătate din celulele β sunt boli distruse/inactivate ireversibil. Acest fapt impune păstrarea celulelor rămase prin tratament adecvat.
