În anii 1950-1960, obezitatea era definită ca un factor de risc de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară. Mai târziu, s-a asociat obezitatea ca factor de risc şi agravant pentru mai multe patologii, astfel încât, în prezent, aceasta este definită că excesul ponderal care are consecinţe somatice, fiziologice şi sociale, afectând calitatea vieţii pacienţilor.

În 1997, obezitatea a fost încadrată ca şi boala cronică de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, supraponderabilitatea şi obezitatea este definită că excesul ponderal acumulat care poate altera starea de sănătate, conform WHO. Sunt mai multe metode de a evalua obezitatea, dar cele mai comune sunt IMC şi circumferinţa abdominală, ultima, care defineşte obezitatea abdominală.

Criteriile de diagnostic ale obezității. Adaptat după Șerban Viorel. Tratat Roman de Boli Metabolice. Ed. Brumar, 2011.

Obezitatea a luat proporții epidemice în ultima vreme, iar implicațiile socio-economice pe întreg mapamondul ale acesteia, ne determina să schimbăm abordarea şi atitudinea terapeutică în ceea ce o privește.

Ultimele studii demonstrează că nu cantitatea de ţesut adipos, ci distribuţia lui contribuie la apariţia modificărilor metabolice, prin faptul că au observat că pacienţii cu distribuţia adipozităţii predominant în zona superioară a corpului (obezitatea androidă) au mai multe tulburări faţă de cei care au distribuția predominant în zona inferioară (obezitatea ginoidă).

Patologia metabolică care include obezitatea, sindromul metabolic, diabetul de tip 2 şi boală vasculară periferică au ca element comun „expansiunea ţesutului adipos”.

Centrul CS are ca obiectiv identificarea precoce a persoanelor predispuse patologilor metabolice, obezității și diabetului zaharat de tip 2. Pe baza acestor rezultate, se pot iniția abordări terapeutice diferite, personalizate si, mai ales, metode de prevenție a apariției lor.