Consensul International privind „piciorul diabetic”: Prezența la nivelul membrelor inferioare a infecției, ulcerelor cu distrucție tisulară, asociate cu perturbări neurologice și vasculare periferice în diferite stadii.
Dezechilibrul metabolic duce de obicei la neuropatie sau microangiopatie care poate avea ca rezultat diferite leziuni cutanate, ulcere, care se pot infecta, necroza, iar în unele cazuri se poate ajunge la amputație. Ultimul stadiu ar putea fi considerat faptul că infecția şi necroza pot duce la sepsis sever şi deces, din fericire, în cazuri tot mai rare (datorită accesului mult mai rapid la serviciile medicale din prezent). Situaţia îngrijorătoare este amputația, invalidantă, care determină o serioasă afectare a vieţii sociale şi profesionale a pacientului. Se estimează că, în lume, la fiecare 30 de secunde se practică o amputaţie majoră la un pacient diabetic.
Neuropatia periferică este cea mai frecventă complicaţie a diabetului zaharat, afectând majoritatea pacienţilor după 10 ani de evoluţie a bolii. Se manifesta prin lipsa sensibilităţii tactile, termice sau vibratorii la nivelul picioarelor. Este adesea ignorată de pacient pentru că acesta nu percepe lipsa sensibilităţii ca fiind o problemă. Este important să fie diagnosticată la timp pentru a preveni leziunile cutanate. Pacientul trebuie să aibă o grijă sporită asupra picioarelor, purtând încălţăminte mai largă, comodă şi verificând întreaga suprafaţă a acestora seara la culcare.
Singură, sau împreună cu angiopatia diabetică, reprezintă factor precipitant al unor leziuni la nivelul piciorului pacientului diabetic, dintre care cele mai frecvente sunt ulcerele diabetice.
„Piciorul diabetic” exprimă diferite forme de leziuni cutanate, precum: ulcere neuropate, arteriopate sau mixte, gangrena umedă sau uscată, picior Charcot, calus, hemangioame subunghiale, bullosis diabeticorum, fisuri plantare, etc. Toate aceste leziuni se pot suprainfecta.
Apariţia lor reprezintă un semn de dezechilibru metabolic, de gravitate şi necesită urgent vizită la medic. Datorită lipsei inervației şi a circulației periferice, vindecarea acestora poate fi dificilă, iar riscul de infecţie este mai mare.
Pentru a preveni apariţia acestor probleme, cumulate în termenul de „picior diabetic”, pacientul trebuie să țină cont de: